Interviu, acordat revistei PRO TV MAGAZIN, in perioada seriei de emisiuni, TVR 50
Petre Magdin
Din nou rock, după cinci ani

24 Iulie, 2006

La “Întîlnirea de la miezul nopţii” ne-a povestit despre aproape toţi rockerii. Şi-a legat numele pentru totdeauna de acest gen muzical din cauza căruia, în clasa a XI-a, a fost exmatriculat. Şi de la TVR a fost “exmatriculat” în urmă cu 5 ani. Revine însă acum în proiectul “TVR 50”, unde vorbeşte, timp de patru ediţii, tot despre rock. “În acest moment, îmi doresc cel mai mult ca televiziunea română să funcţioneaze în stare de normalitate”. Din toamnă, s-ar putea să-l revedem la TVR cu două noi emisiuni.

- De ce aţi lipsit atît de mult de pe ecran?
Din 6 martie 2001 mi-au fost respinse toate proiectele - în schimb, mi-au fost reţinute ideile pe care le-am văzut fructificate din plin. Atunci, un fost coleg a ajuns, printr-o nefericită conjunctură, director interimar la TVR 1. Acesta a decis că “rock-ul nu mai este la modă” şi că ar fi cazul să mă hotărăsc dacă vreau să fiu realizator sau prezentator, că prea le ştiu eu pe toate. Aşa s-a întîmplat. În acest moment, îmi doresc cel mai mult ca televiziunea română să funcţioneaze în stare de normalitate. În timpul în care am lipsit, m-am îngrăşat 21 de kilograme şi am slăbit 5 cînd mi s-a aprobat proiectul “Rock Star” din cadrul emisiunilor ”TVR 50”. Apoi, mi-am terminat piesele la albumul “Mai rămîi” - cu care o să vă fac praf! Iar pentru toamnă mai am două proiecte‚ “Regele rock” şi “Star Show”. Să vedem ce spune televiziunea în privinţa lor.

- De ce credeţi că aţi luat trofeul TVR 50?
Pentru că îl merit. Tocmai am aflat că există pe Internet un sondaj cu privire la cel mai popular dintre realizatorii TVR şi eu aş fi acel numărul 1. Asta mi s-a spus cînd eram la lift. Nu vreau să fiu taxat ca lipsit de modestie tocmai acum, cînd revin pe ecran.

- Au îmbătrînit rockerii din România?
Nici rockerii din România şi nici rockerii de aiurea nu îmbătrînesc pentru simplul motiv că un artist nu îmbătrîneşte niciodată. Nicu Covaci sau Mircea Baniciu, Paul Ciuci sau Mick Jagger, Jimmy Page şi alte mii de rockeri trăiesc din muzica lor şi prin muzica lor. Mi-ar plăcea să-l aduc în România pe Ozzy Osbourne, pentru că el reprezintă spiritul tuturor generaţiilor de rebeli domesticiţi la şcoala rock-ului.

- Cum era acest gen muzical înainte de '90, la noi?
Înainte de 90, rock-ul românesc trăia în fiecare colţişor al caselor de cultură, mai ales în cele studenţeşti. Era fructul oprit din care toţi îşi doreau să guste.

- Ce făceaţi la serviciu în acea perioadă?
Făceam emisiuni de suflet şi emisiuni la comandă. Mai făceam însă şi pariuri pe data cînd avea loc următoarea mea suspendare sau durata ei. Întotdeauna pierdeam. Îmi place rock-ul de cînd eram la liceul de artă din Timişoara şi cîntam la baluri sau la nunţi cu Dumitru Moroşanu. El era şefu’, eu eram primaşu’. În clasa a XI-a am fost exmatriculat o lună pentru că am cîntat “muzică americană decadentă care incită tinerii la dezmăţ, incompatibilă cu viitorul om de tip nou”.

- Cum aţi început să faceţi televiziune?
La festivalul Club A din 1972, eu şi colegul meu de trupă, Marcel Dragomir, ne-am propus o şotie pe seama juriului. Cîntam poemul “Vremuri” şi speram să luăm un premiu. Trupa noastră tocmai inventase stilul mido, iar o doamnă din juriu ne-a contestat vehement. Din juriu făcea parte şi viitorul meu redactor-şef, Costel Buzdugan, care mi-a spus că ar fi bine să mă înscriu la concursul de la televiziune, chiar dacă nu sînt membru de partid. După prima emisiune, era să fiu dat afară, dar m-a apărat Costel Buzdugan.