Intr-un studio al TVR.
sâmbătă, 17 noiembrie 2007
Interviu, acordat revistei PRO TV MAGAZIN, in perioada seriei de emisiuni, TVR 50
Petre Magdin
Din nou rock, după cinci ani
24 Iulie, 2006
La “Întîlnirea de la miezul nopţii” ne-a povestit despre aproape toţi rockerii. Şi-a legat numele pentru totdeauna de acest gen muzical din cauza căruia, în clasa a XI-a, a fost exmatriculat. Şi de la TVR a fost “exmatriculat” în urmă cu 5 ani. Revine însă acum în proiectul “TVR 50”, unde vorbeşte, timp de patru ediţii, tot despre rock. “În acest moment, îmi doresc cel mai mult ca televiziunea română să funcţioneaze în stare de normalitate”. Din toamnă, s-ar putea să-l revedem la TVR cu două noi emisiuni.
- De ce aţi lipsit atît de mult de pe ecran?
Din 6 martie 2001 mi-au fost respinse toate proiectele - în schimb, mi-au fost reţinute ideile pe care le-am văzut fructificate din plin. Atunci, un fost coleg a ajuns, printr-o nefericită conjunctură, director interimar la TVR 1. Acesta a decis că “rock-ul nu mai este la modă” şi că ar fi cazul să mă hotărăsc dacă vreau să fiu realizator sau prezentator, că prea le ştiu eu pe toate. Aşa s-a întîmplat. În acest moment, îmi doresc cel mai mult ca televiziunea română să funcţioneaze în stare de normalitate. În timpul în care am lipsit, m-am îngrăşat 21 de kilograme şi am slăbit 5 cînd mi s-a aprobat proiectul “Rock Star” din cadrul emisiunilor ”TVR 50”. Apoi, mi-am terminat piesele la albumul “Mai rămîi” - cu care o să vă fac praf! Iar pentru toamnă mai am două proiecte‚ “Regele rock” şi “Star Show”. Să vedem ce spune televiziunea în privinţa lor.
- De ce credeţi că aţi luat trofeul TVR 50?
Pentru că îl merit. Tocmai am aflat că există pe Internet un sondaj cu privire la cel mai popular dintre realizatorii TVR şi eu aş fi acel numărul 1. Asta mi s-a spus cînd eram la lift. Nu vreau să fiu taxat ca lipsit de modestie tocmai acum, cînd revin pe ecran.
- Au îmbătrînit rockerii din România?
Nici rockerii din România şi nici rockerii de aiurea nu îmbătrînesc pentru simplul motiv că un artist nu îmbătrîneşte niciodată. Nicu Covaci sau Mircea Baniciu, Paul Ciuci sau Mick Jagger, Jimmy Page şi alte mii de rockeri trăiesc din muzica lor şi prin muzica lor. Mi-ar plăcea să-l aduc în România pe Ozzy Osbourne, pentru că el reprezintă spiritul tuturor generaţiilor de rebeli domesticiţi la şcoala rock-ului.
- Cum era acest gen muzical înainte de '90, la noi?
Înainte de 90, rock-ul românesc trăia în fiecare colţişor al caselor de cultură, mai ales în cele studenţeşti. Era fructul oprit din care toţi îşi doreau să guste.
- Ce făceaţi la serviciu în acea perioadă?
Făceam emisiuni de suflet şi emisiuni la comandă. Mai făceam însă şi pariuri pe data cînd avea loc următoarea mea suspendare sau durata ei. Întotdeauna pierdeam. Îmi place rock-ul de cînd eram la liceul de artă din Timişoara şi cîntam la baluri sau la nunţi cu Dumitru Moroşanu. El era şefu’, eu eram primaşu’. În clasa a XI-a am fost exmatriculat o lună pentru că am cîntat “muzică americană decadentă care incită tinerii la dezmăţ, incompatibilă cu viitorul om de tip nou”.
- Cum aţi început să faceţi televiziune?
La festivalul Club A din 1972, eu şi colegul meu de trupă, Marcel Dragomir, ne-am propus o şotie pe seama juriului. Cîntam poemul “Vremuri” şi speram să luăm un premiu. Trupa noastră tocmai inventase stilul mido, iar o doamnă din juriu ne-a contestat vehement. Din juriu făcea parte şi viitorul meu redactor-şef, Costel Buzdugan, care mi-a spus că ar fi bine să mă înscriu la concursul de la televiziune, chiar dacă nu sînt membru de partid. După prima emisiune, era să fiu dat afară, dar m-a apărat Costel Buzdugan.
Petre Magdin
Din nou rock, după cinci ani
24 Iulie, 2006
La “Întîlnirea de la miezul nopţii” ne-a povestit despre aproape toţi rockerii. Şi-a legat numele pentru totdeauna de acest gen muzical din cauza căruia, în clasa a XI-a, a fost exmatriculat. Şi de la TVR a fost “exmatriculat” în urmă cu 5 ani. Revine însă acum în proiectul “TVR 50”, unde vorbeşte, timp de patru ediţii, tot despre rock. “În acest moment, îmi doresc cel mai mult ca televiziunea română să funcţioneaze în stare de normalitate”. Din toamnă, s-ar putea să-l revedem la TVR cu două noi emisiuni.
- De ce aţi lipsit atît de mult de pe ecran?
Din 6 martie 2001 mi-au fost respinse toate proiectele - în schimb, mi-au fost reţinute ideile pe care le-am văzut fructificate din plin. Atunci, un fost coleg a ajuns, printr-o nefericită conjunctură, director interimar la TVR 1. Acesta a decis că “rock-ul nu mai este la modă” şi că ar fi cazul să mă hotărăsc dacă vreau să fiu realizator sau prezentator, că prea le ştiu eu pe toate. Aşa s-a întîmplat. În acest moment, îmi doresc cel mai mult ca televiziunea română să funcţioneaze în stare de normalitate. În timpul în care am lipsit, m-am îngrăşat 21 de kilograme şi am slăbit 5 cînd mi s-a aprobat proiectul “Rock Star” din cadrul emisiunilor ”TVR 50”. Apoi, mi-am terminat piesele la albumul “Mai rămîi” - cu care o să vă fac praf! Iar pentru toamnă mai am două proiecte‚ “Regele rock” şi “Star Show”. Să vedem ce spune televiziunea în privinţa lor.
- De ce credeţi că aţi luat trofeul TVR 50?
Pentru că îl merit. Tocmai am aflat că există pe Internet un sondaj cu privire la cel mai popular dintre realizatorii TVR şi eu aş fi acel numărul 1. Asta mi s-a spus cînd eram la lift. Nu vreau să fiu taxat ca lipsit de modestie tocmai acum, cînd revin pe ecran.
- Au îmbătrînit rockerii din România?
Nici rockerii din România şi nici rockerii de aiurea nu îmbătrînesc pentru simplul motiv că un artist nu îmbătrîneşte niciodată. Nicu Covaci sau Mircea Baniciu, Paul Ciuci sau Mick Jagger, Jimmy Page şi alte mii de rockeri trăiesc din muzica lor şi prin muzica lor. Mi-ar plăcea să-l aduc în România pe Ozzy Osbourne, pentru că el reprezintă spiritul tuturor generaţiilor de rebeli domesticiţi la şcoala rock-ului.
- Cum era acest gen muzical înainte de '90, la noi?
Înainte de 90, rock-ul românesc trăia în fiecare colţişor al caselor de cultură, mai ales în cele studenţeşti. Era fructul oprit din care toţi îşi doreau să guste.
- Ce făceaţi la serviciu în acea perioadă?
Făceam emisiuni de suflet şi emisiuni la comandă. Mai făceam însă şi pariuri pe data cînd avea loc următoarea mea suspendare sau durata ei. Întotdeauna pierdeam. Îmi place rock-ul de cînd eram la liceul de artă din Timişoara şi cîntam la baluri sau la nunţi cu Dumitru Moroşanu. El era şefu’, eu eram primaşu’. În clasa a XI-a am fost exmatriculat o lună pentru că am cîntat “muzică americană decadentă care incită tinerii la dezmăţ, incompatibilă cu viitorul om de tip nou”.
- Cum aţi început să faceţi televiziune?
La festivalul Club A din 1972, eu şi colegul meu de trupă, Marcel Dragomir, ne-am propus o şotie pe seama juriului. Cîntam poemul “Vremuri” şi speram să luăm un premiu. Trupa noastră tocmai inventase stilul mido, iar o doamnă din juriu ne-a contestat vehement. Din juriu făcea parte şi viitorul meu redactor-şef, Costel Buzdugan, care mi-a spus că ar fi bine să mă înscriu la concursul de la televiziune, chiar dacă nu sînt membru de partid. După prima emisiune, era să fiu dat afară, dar m-a apărat Costel Buzdugan.
02-06-2006
"Nici o altă industrie tămîiată de candela Fiscului nu aduce atîţia bani cît produce rock-ul, fără să fure de la nimeni"
La sfîrşitul lunii trecute, Botoşaniul a găzduit prima ediţie a Festivalului "HeartRock", organizat cu sprijinul cunoscutului Mihai Mălaimare. Preşedintele festivalului a fost Petre Magdin, un mare susţinător al rock-ului românesc.
D-sa este cunoscut iubitorilor de rock şi prin celebra "Întîlnire de la Miezul Nopţii", o emisiune ce i-a purtat semnătura şi a fost găzduită de TVR. De fapt, din 1974, Petre Magdin este mesager al rock-ului la TV. Am stat de vorbă cu d-sa despre rock, considerat una dintre profesiunile sale de credinţă.
– Domnule Petre Magdin, festivalul ce s-a desfăşurat de curînd la Botoşani poate fi înscris în şirul acţiunilor de resuscitare a rock-ului autentic?
– Rock-ul nu are nevoie de resuscitare. Rock-ul autentic există de la începutul lui şi pînă în zilele noastre. Numai că la noi, în România, mai apare cîte un prostănac pe te miri ce funcţie şi zice că rock-ul nu mai este la modă. Or, rock-ul nu este o modă. Îmi place să demonstrez că alături de creatorii de muzică şi iubitorii de rock, acest gen este artă, cultură şi industrie. Este o artă pentru că artiştii care o fac sînt oameni de talent şi arta presupune talent, îndrăzneală şi originalitate; cultură, pentru că rock-ul este o marcă de nobleţe a veacului în care trăim şi transmite urme copiilor noştri, stră-stră-strănepoţilor noştri. Rock-ul este cultură pentru că lasă urme şi luptă împotriva prostiei omeneşti. Şi este industrie pentru că nici o altă industrie tămîiată de candela Fiscului nu aduce atîţia bani, cît produce rock-ul fără să fure de la nimeni. ci doar apelînd la talent şi la cinste. Noi nu avem ce să resuscităm. Totul este ca şi alţi oameni de valoare şi de bună-credinţă să aibă acolo la ei acasă astfel de iniţiative extraordinare cum a avut deputatul, actorul şi directorul Teatrului "Masca", Mihai Mălaimare.
– Mă refer la faptul că în ultima perioadă în prim plan ies fel de fel de formaţii cu o valoare îndoielnică...
– Faptul că există şi alţii nu are nici o legătură cu lipsa de atenţie pe care o suportă în momentul de faţă rock-ul de la mai-marii noştri. Dar cînd spun asta nu mă gîndesc la Guvern, la preşedinte, la prim-ministru, nu ei trebuie să se ocupe cu asta. Rock-ul trebuie să-l facem noi, oamenii de rock, şi trebuie să fim interesaţi, dar să şi găsim sprijin în altă parte. Ceea ce, iată, acuma se întîmplă, sînt sponsori. Dar fără bună-credinţă şi fără ambiţia să faci ceva pentru locul de unde ai plecat, pe care îl reprezinţi, aşa cum face Mihai Mălaimare (originar din Botoşani – n.r.) nu poţi rezolva lucrurile. Rock-ului nu-i merge deloc rău, poate că e un moment în care căutările sînt mai lungi şi manifestările întîrzie să apară. Faptul că există alte trupe, inclusiv manelele, nu înseamnă că trebuie să dăm vina pe acestea. Una-două, gata ne aruncăm pe manele. Nu e adevărat, manelele pot să existe şi pop-ul poate să existe, şi rock-ul poate să existe.
– Şi totuşi de ce insistă unii pe autenticitate în muzică?
– Este o prostie să se vorbească de autenticitate în muzică. Rock autentic e cel pe care-l creează compozitorul respectiv şi-l interpretează. E autentic pentru că l-am creat eu. Tot ce fac eu pentru mine e autentic.
- Un segment dintr-un interviu a lui Cristi Minculescu (IRIS), cu referire la curajul meu de a baga IRIS in emisiunea mea, chiar daca securitatea nu-i vroia!!!
Reporter: Petre Magdin, nu a păţit nimic pentru că a înfruntat securitatea? Nu a fost ameninţat?
C.M.: Din câte ştiu eu, era sa-si piarda painea. Probabil că o fi primit si avertismente, deoarece, trupa Iris era hăituită intens pe atunci de către regimul comunist.
"Ura de dupa usa" lupta impotriva drogurilor
O formatie rock din Zarnesti militeaza impotriva consumului de droguri * Versurile pieselor sunt inspirate din viata de zi cu zi
Trupa "Ura de dupa usa" a luat fiinta la 13 februarie 1993, in urma stradaniilor lui Ioan Costache (tobe, voce), Ionel Dan (chitara) si Adrian Radu (bass), abordand un stil interesant si alert. Numele formatiei a fost dat de acel sentiment de revolta specific tinerilor, care vor sa spuna ceva dar n-o fac din teama de a nu fi ascultati sau a nu fi luati in seama.
Data infiintarii trupei "Ura de dupa usa" a coincis cu participarea acesteia la festivalul "Rock Fest Fagaras", unde, spre marea surpriza a tuturor, a ocupat locul I. Tematica versurilor este inspirata din viata de zi cu zi a tinerilor, punandu-se accent pe lupta impotriva drogurilor, dar si a alcoolului si fumatului. Iata si cateva cuvinte semnificative:
"Trebuie constientizat
Drogul nu iarta niciodat'
Lasa pe viata sechele
Si-aduce numai belele."
In acelasi an, "Ura de dupa usa" a mai participat la "Top T Buzau", alaturi de alte 69 de formatii, fiind premiata si de asta data cu marele premiu. Din juriul care a desemnat formatia din Zarnesti pe primul loc au facut parte Florian Pitis, Silviu Ursulescu si Gabi Gombos. Din acel moment se poate spune ca "Ura de dupa usa" pornise pe drumul afirmarii. Au urmat o serie de invitatii in tara, trupa cantand cu succes la Bucuresti, Sibiu, Pitesti, Ploiesti, Resita, Bacau, Brasov, Sighetul Marmatiei, Botosani, Campulung Muscel, Barlad, Piatra Neamt, Satu Mare, Baia Mare si alte orase. Totodata, tinerii au participat la mai multe emisiuni ale lui Petre Magdin si la emisiuni realizate de posturile locale de radio si televiziune.
Nelu Stefan, seful formatiei de muzicute "Ritmic" de pe langa Casa de Cultura din Breaza, declara urmatoarele, intr-un interviu:
- Odata, avandu-l regizor pe Titi Acs, eram intr-o emisiune cu Mircea Crisan, Horia Caciulescu si alti barosani ai comediei, cand, noua, la cei 18-22 de ani pe care-i aveam, ne tremurau picioarele de emotii, asteptand sa ne vina randul. Si-atunci a venit la mine Titi Acs si m-a intrebat daca stim ceva cu muzicutele despre par-tid!?! I-am spus cam ce cantam noi si-atunci, enervat, ne-a amanat intra-rea in program. Si-abia la sfarsit, ne-a spus ca putem canta doar cinci minute, iar noi am luat-o atunci cu "Hora stacato" - a lui Grigoras Dinicu, si cu "Dansul taranesc" - al lui Ion Dumitrescu. Alta data, am fost urcati in copacii din Parcul Tineretului ca sa cantam.
Era Intalnirea de la Miezul Noptii, o emisiune a lui Petre Magdin care, desi aveam un picior fracturat si in ghips, mi-a dat ghipsul jos si m-a cocotat pe-o creanga, ca sa dau bine la imagine! Amintiri, de neuitat...
- Odata, avandu-l regizor pe Titi Acs, eram intr-o emisiune cu Mircea Crisan, Horia Caciulescu si alti barosani ai comediei, cand, noua, la cei 18-22 de ani pe care-i aveam, ne tremurau picioarele de emotii, asteptand sa ne vina randul. Si-atunci a venit la mine Titi Acs si m-a intrebat daca stim ceva cu muzicutele despre par-tid!?! I-am spus cam ce cantam noi si-atunci, enervat, ne-a amanat intra-rea in program. Si-abia la sfarsit, ne-a spus ca putem canta doar cinci minute, iar noi am luat-o atunci cu "Hora stacato" - a lui Grigoras Dinicu, si cu "Dansul taranesc" - al lui Ion Dumitrescu. Alta data, am fost urcati in copacii din Parcul Tineretului ca sa cantam.
Era Intalnirea de la Miezul Noptii, o emisiune a lui Petre Magdin care, desi aveam un picior fracturat si in ghips, mi-a dat ghipsul jos si m-a cocotat pe-o creanga, ca sa dau bine la imagine! Amintiri, de neuitat...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)